mogosoaia in iarna

Mogoşoaia în iarnă.

Palatul de la Mogosoaia e unul dintre marile locuri de refugiu si bucurie din Bucuresti.
Arhitectonic este probabil de nelipsit pt harta capitalei, fiind cea mai veche constructie civila a sa. Dar nu e doar atit, si asta pt ca poarta grele semnificatii istorice.
Imi aduc aminte, cind l-am adus in toamnă aici pe cumnatul meu (italian de origine), prezentându-i cu emfaza si mindrie cel mai vechi Palat domnesc al Tarii Romanesti in picioare. A ramas relativ impasibil, chiar daca politicos, a apreciat frumuseţea ansamblului şi locaţia; era logic, in comparaţie cu marele palate veneţiene din sec. XV-XVI, pare o simpla ruină.
Si aste poate spune totul despre istoria noastră. Era greu să construieşti ceva durabil din fuga calului. Şansa unei domnii foarte lungi pt acea epoca, a lui Brancoveanu, a facut posibilă renaşterea acestui palat, intr-un stil care-i poarta numele. Dar tocmai această unicitate este grăitoare pt vremurile grele pe care le-au trait Tarile Romane in sec. XVI-XIX. Cu atit mai mult, orice creaţie artistica capătă valoare uriaş mai mare decât opera in sine. Stăm si ne uitam prosternaţi la construcţiile marilor oraşe apusene ca Paris, Barcelona, amintita Venetie sau Viena si rămânem intr-un sentiment de umbra, care se transpune in subconştientul naţional ca o impotenta artistica, si psihologic, o inferioritate certă (şi poate de aici complexele in fata străinilor). Falsă şi patetică atitudine!
Imi aduc aminte de jurnalul parizian a lui Eugen Simion, cind povestea prima vizită in marele oraş a lui Marin Preda, criticul fiindu-i ghid. Prezentarea succesiva a palatelor si marilor biserici gotice franceze a stârnit, la final, in marele prozator o reacţie de respingere şi năduf tipic de Moromete: „Ia mai dă-i in mă-sa cu catedralele lor cu tot!”. Este ceea ce nu o data am simţit in urma unor circuite similare.
Totuşi, Marin Preda, a fost, printre altele şi un mare actor (Episodul cu Ceauşescu e sugestiv), şi aici nu mă refer la reacţia de mai sus. Autorul Moromeţilor cunoştea istoria Franţei cel puţin la fel de bine ca cea a României, şi mai mult ca sigur că nici marile realizări artistice franceze nu-i erau străine, mai ales in preambulul unei preliplu parizian. Pe lângă curiozitatea naturală, s-a lăsat probabil ghidat pe acest traseu ca să-şi confirme convingerile si să i le întărească. Reacţia lui reflecta tocmai aceasta conştiinţa a unei istorii naţionale, care a fost frustrată de un minimum de condiţii pentru a crea orice act de cultura, mai ales după sec. XVI. Sa faci cultură intre războaie şi cotropiri e imposibil. De aceea, orice iniţiative artistice erau sporadice, si vizau, in primul rând latura spirituală, cu materializare in biserici, si apoi cea civila.
In acest context, o realizare ca cea de la Mogoşoaia trebuie privită la o cu totul alta dimensiune decât pietrele şi coloanele ramase. Rămâne un simbol al actului de cultura românesc, care ne urmăreşte atit istoric, cit si prin stilul pe care l-a creat ulterior – din păcate singurul autentic autohton (neo-romanesc sau brancovenesc) – si care, prin construcţiile din perioada interbelică domină artistic Bucurestiul de azi (alături de stilul împrumutat, art deco).
Dar, pentru a avea conştiinţa acestei realităţi, cunoaşterea istoriei e indispensabilă. Iar degradarea de azi e vizibilă. Simt asta cind trec vara, pe DN1 spre Mogoşoaia şi parcarea mall-ului de la Baneasa e neincăpătoare, in timp ce liniştea parcului de la Mogosoaia rămâne doar cu ea insăşi. Lacul şi parcul sunt tulburate doar de imaginea tulbure a construcţiilor groteşti de pe malul celalalt. Niciodată bogăţia nu a fost asa de puţin inspirată artistic ca in Romania sec. XXI.
Dar istoria nu trebuie sa rămână un simplu obiect de studiu ca celelalte. Ea este o îndrumătoare a conştiinţei fiecăruia şi factor critic de definire a conştiinţei naţionale. Ne mirăm ca suntem influenţabili şi o trestie in vânt in micile şi marile evenimente europene. Ancora este istoria si conştiinţa trecutului naţional. A fi naţionalist, creştineşte, e un mare păcat. Dar a ignora cu bună ştiinţă trecutul naţiei in care te-ai născut, este la fel de mare greşeală. Cred că Dumnezeu comunică cu oamenii şi prin toate istoria existentă a popoarelor. Lipsa acestei cunoaşterii este probabil, ca şi lipsa unei rugăciuni, adică o comunicare mai limitată cu Creatorul.
La nivel naţional nu cred ca se urmăreşte voit distrugerea disciplinei Istoriei. Pur şi simplu, ignoranta naşte ignoranta. Aşa incat, de exemplu, pina nu vom cunoaşte şi simţi cu adevărat rolul istoric adevărat al comunismului si implicaţiile lui, istorice, vom avea aceeaşi soarta politică.


PS: apropo, de cele de mai sus, ironia sorţii, Mogoşoaia a fost intr-un fel locul legat de destinul lui Marin Preda, unde au fost compuse multe dintre marile creaţii ale autorului, inclusiv Cel mai iubit...si unde marele prozator s-a mutat, tragic, la cele veşnice.

karting (love) story

O duminica calda, de septembrie te invita la plimbari usoare prin parcuri, relaxare, contemplatie. Primele zile ale toamnei sunt dintre cele mai placute, cind dogoarea verii se domoleste, studentii sunt inca in vacanta, iar duminica iti mai poti gasi linistea intr-un coltisor, chiar daca ramai in Bucurestiul agitat.
Mie adrenalina insa nu mi-a dat pace, si insetat dupa ceva care sa-mi racoreasca inactivitatea (fizica) din timpul saptamanii si mai ales marea suparare pricinuita de durerea nedreapta a unui prieten, am cautat ceva care sa-mi duca resistenta fizica si priceperea la limita. Kartingul iti ofera asta, asa ca dis-de-dimineata am fost prezent la circuitul din Tunari cu inca doi amici, pentru a prinde pista inca libera de motoare sau karturi de agrement.
In afara de noi, cu karturi profesionale mai erau doi copii, frati am inteles pe urma, care se antrenau la modul cel mai serios, avind in spate o echipa abundenta de mecanici, parinti si prieteni, si echipament sportiv de invidiat.
Nu stiu ce clasa de copii erau (mini, pufo, etc.) dar mergeau surprinzator de repede si bine, frinarea era intotdeauna perfecta, atingeau apex-ul precis, si ieseau din viraje la limita.
Mi-a atras atentia cu precadere unul dintre ele, care facea mult mai mult decit decit sa respecte corect regulile pilotajului. Era ceva spre arta, cu mini-derapaje controlate, chiar unele manevre din rally, si depasea limita doar atit cit sa cistigi timp si poti face pe urma corectiile necesare din volan; care mi se pareau de fiecare data de mare inspiratie si talent. Si mai ales curajul cu care aborda virajele in contextul asta la auto-depasirii, tur dupa tur, ceea ce inseamna de fapt totul in karting.
Mirarea mi s-a accentuat dupa ce am intrat si eu in pista (cu un kart sensibil mai puternic) si am observat ca viteza mea pe tur nu era cu mult superioara, in ciuda luptei inversunate cu volanul si cu virajele (kartul asta supravirator mi-a chinuit dur antebratele). Mi-am spus ca uite ce mult conteaza antrenamentele de mici, cit nu stii ce riscuri sunt si totul ti se pare o joaca, iar in plus pui si conditie fizica – punctul meu slab.
Marea surpriza insa a avut loc la prima oprire concomitenta, cind de sub casca alba a pilotului din fata mea s-a ivit parul blond al unei fete de vreo 12-14 ani, cu o palma mai inalta decat masina mea, care repede s-a asezat cuminte pe un scaun, cu un aer simplu si senin, ca si cum tocmai terminase o prajitura.
Fata nu intra deloc in tipul frumusetii de revista, cu corp mai degraba robust decit suplu, si fara vreo feminitate aparte, in afara de calmul gesturilor, total contrastant cu viteza mainilor de pe volan. Faţa era mai degraba anosta, cu trasaturi plate, fara nimic gresit sau deosebit; doar parul blond si mai ales ochii vii, albastri, iti dadeau senzatia unei persoane aparte. Ca sa-l parafrazez pe Eminescu, ca un stalp eu stam in soare, si nu ma puteam dumiri ce e cu fiinta din fata mea. Nu mi-am imaginat niciodata ca o fata poate avea curajul, reflexele si talentul asta, iar simbioza cu kartul era cu totul fascinanta.
Eram tulburat de-a dreptul, si daca nu ma smulgeam repede din impietrire, simteam ca ma indragostesc pe loc de ea.
Ca sa umple paharul mirarii mele, am alfat pe urma de la amicii mei ca domina de mult timp campionatul national al Romaniei la clasa ei, si il bate de departe pe fratele ei, ceea ce am vazut si eu (e drept putin mai mic ca ea).
Dar ziua nu s-a incheiat aici. La final, i-a fost adus si ei, pentru test, un kart mare ca al meu de 100cmc (doar ca putin mai scump). Intamplarea face ca am iesit deodata in pista, eu putin in urma. Primele tururi au continuat sub mirajul surprizei, urmarind de aproape, parca paralizat, trasele ideale (si ireale) ale kartului din fata. Agilitatea scazuse putin sub dimensiunea mai mare, dar stilul ramasese.
Lipsa mea de reactie a durat pina cind am realizat ca distanta intre noi crescuse aproape cit linia dreapta iar in curbe nu mai vedeam dira de fum a esapamentului. Am inceput sa atac, dar tot ce am putut sa fac a fost sa conserv distanta. La sfarsit, sigur ca am primit ceva comentarii discrete, dar nu m-au deranjat.
...................................................................................
Putin misogin, un prieten imi spunea ca pentru a fi pilot iti trebuie c..ie. Altfel, esti prea prudent, si nu ai vina necesara pt a lua tare virajele. Experienta de azi mi-a aratat, ca pina in punctul unde intervine nevoia de forta fizica superioara, statementul de mai sus e fals.
Dar nu asta conteaza de fapt. Important e sa faci ce-ti place, dincolo de prejudecati.
Nu raman cu multe dupa ziua de azi, chiar daca ping-pongul si berea de dupa karting cu doi colegi a picat f bine si m-a relaxat extraordinar; dar fascinatia (si regretul?) legat de fata de azi tot ramane. Mirajul feminitatii exprimat intr-o forma asa de aparte nu se uita repede.

Romania today

Fiindcă mai mulţi prieteni de aici si din afara m-au tot intrebat despre criza din Romania mi-am propus sa scriu citeva rinduri; apolitice desigur, cu toate ca e greu sa faci abstractie ca unii dintre conducatori sunt fundamental incapabili…

Ca si preambul, doua vorbe despre criza, un cuvint supralicitat si devalorizat in ultima vreme. Dp meu dv, Romania nu este in criza azi; sau altfel, daca exista o criza in societate, in primul rand este una sociala; apoi am putea vorbi de o criza in sistemul de educatie, de sanatate, si doar in ultimul rand una economica.
Orice economie isi are criza structurii sale. Aceasta teorema are doua sensuri: in primul rand o criza se manifesta doar daca economia respectiva este predispusa structural (sau dezechilibrata structural) pentru asta. Factori potentiali declansatori se ivesc mai mereu, dar daca nu au mediu de amplificare se sting neobservati. e.g., in SUA, scanteia initială a fost prabusirea sectorului imobiliar. In mod normal, aceasta ar fi antrenat doar scaderea preturilor si tranzactiilor imobiliare, si ar fi declasant un mic recul pe piata creditelor, un ciclu specific pe piata imobiliara si bancara. Dar existenta creditelor subprime, impachetate in produse financiare derivate atragatoare si imprastiate in toata lumea (si asigurate de mari asiguratori – i.e. AIG - de o maniera funesta) a generat o criza de lichiditati fara precedent, si un portofliu de active toxice inimaginabil (doar pierderea AIG era mai mare decit PIB-ul Libiei…)
Al doilea sens al teoremei de mai sus este ca fiecare criza se manifesta in functie de structura economica a tarii respective. Adica sufera cel mai tare partea dezechilibrata a tarii / economiei in cauza.
Un exemplu graitor este Romania, care a crescut economic in ultimii ani pe baza comertului si real estatului, acestea avind in spate in special indatorarea (bancara). Sintagma general cunoscuta este ca am consumat pe datorie, ceea ce nu e deloc departe de adevar. Sau o alta fateta a afirmatiei, cresterea consmului a depasit semnificativ pe cea a productivitatii.
Creditele au explodat din 2003 pina in 2008 de o maniera la fel de nejustificata ca si conditiile in au fost acordate, greu de inchipuit acum 10-15 ani. Atit pentru persoane fizice (PF) cit si companii. La ultimele orbirea a fost cea mai adinca, incat nimeni (nici firme nici banci nu a analizat serios ceea ce sta in spatele cererii, si ca nivelul ei e nesustenabil). Marile falimente, Flanco, Diverta, Leonardo, Ultra Pro Computers, etc. au avut aceeasi cauza: overtrading, sau pe romaneste s-au intins mai mult decit era plapuma; cu ajutorul „profesionist” al bancilor. Ca sa nu vorbim de real estate…
Gafele bancilor sunt inexplicabile prin termeni economici. Structuri de finantare inimaginabile acum citiva ani au devenit practici universale (cazul cunoscut din presa a celebrului mall de la Oradea cind o mare banca austriaco-italiana a pierdut peste EUR 30 mio dintr-un foc e emblematic). Iar cine sufera acum cel mai mult sunt acesti actori economici care s-au lacomit si au anticipat prost (sigur, tot timpul exista si victime colaterale). Sunt curatate imm-urile din sfera comertului (in special materiale de constructii si afiliate), dezvoltatori, firme de leasing, si PF care si-au luat plasme pe credit, masini sau case platind 70% rate din salariu.
Creditul de consum s-a dovedit o aberatie intretinuta de lipsa de educatie financiara a romanilor si de lacomia institutiilor financiare, la fel ca si achizitiile impovaratoare de masini in leasing.
Sigur ca falimentele de companii au adus dupa ele somaj cu toate consecintele aferente. Dar e un somaj sanatos, caci cistigurile celor multora dintre angajatii lor erau artificiale si nesustenabile. Ceea ce e nesanatos este lipsa masurilor de stimulare a guvernului pt ca acesti oameni sa se reincadreze sau sa-si dezvolte propriile afaceri.

Productia industriala a crescut cu 4.2% in T1 2010 in Romania. Iar asta nu e semn de criza, dimpotriva. PR-ul guvernamental cu privire la „cea mai grea criza din ultimii 60 de ani” este ridicol: in 1998-99 a fost criza, nu acum; comparativ cu aceea perioada suntem in heaven: atunci BNR mai avea 300 milioane usd in cont si rate la creditele internationale de 800 milioane (doar un imprumut misterios a salvat tara de insolventa..); productia industriala era la pamant si continua sa scada cu 5-6% pe an, iar consumul oricat de jos, mai scadea si el cu doua cifre anual (imi aduc aminte de un studiu de la scoala, in care se vedea ca in perioada ’97-2000, dintre toate bunurile, doar consumul pentru tigari si alcool crescuse in Romania..)
Atunci deficitul comercial urias era greu de evitat, caci Romania nu producea mai nimic. Acum, criza a adus ajustarea drastica a deficitului, de la vreo EUR 25 miliarde la sub 10 miliarde, reflecand optiunea consumatorilor (import) din perioada de boom. Era evident ca directia anilor 2003-2008 nu putea fi sustinuta. Chiar daca nu multe, acum sunt companii care aduc o contributie semnificativa la PIB-ul si exporturile Romaniei (Dacia, Nokia – al doilea exportator!, Continetal, Michelin, Pirelli, si multe altele care acum 10-12 ani probabil nici nu stiau unde se afla Romania). Acum rezervele BNR depasesc 30 miliarde de euro, un maxim istoric care ofera un confort (daca nu se atinge gurvernul de ele!) cel putin pe termen scurt.
Singurul lucru care s-a deteriorat este datoria publica, fiind acum la vreo 35% in PIB vs. 15-16% cu ceva ani in urma. Totusi, comparativ cu Grecia (120% in PIB!) sau 60% media europeana, nu sunt motive de ingrijorare. Ingrijorator e doar trendul.
Ceea ce lipseste sunt imm-urile din sfera productiei, care creeaza si avantajul social al clasei de mijloc. Pina acum majoritatea au fost comercianti care acum dispar incet incet. Si aici trebuie inputul guvernului, care nu se simte. In orice tara exista exista aceasta patura, de la productia artizanala la cei mai mari care graviteaza in jurul marilor corporatii.

Apoi, mai este sectorul public. Dezechilibrul structural e dat de overstaffing, bad management si ineficienta de fond. Sunt 3.6 milioane bugetari. Tara poate functiona fara probleme cu doar 60% din ei. Iar salariile trebuie crescute nu diminuate, caci altfel nici un om competent nu va veni sa lucreze aici; si ma gandesc de la simpli it-isti, pina la manageri calificati. Iar ineficienta de aici are un impact negativ in tot mediul economic (cei care lucreaza cu unitatile dezcentralizate ale MF stiu ce vorbesc). Dar pt ca sa dai afara 40% din ei iti trebuie programe aferente de reincadrare sau stimulare a afacerilor start-up. Lucru care se pare ca depaseste limita de competenta a celor responsabili.

Sunt multe de spus, dar nu facem teza; in mare masura, criza asta doar a eliminat lucrurile crescute artificial, readucand tendinta spre echilibru. Caderea a fost mai dura pt. unii caci lipsa de inspiratie in deciziile de la virf a fost cronica; ceea poate face acum guvernul este – cum spunea un om de afaceri – sa stea deoparte total, caci mediul de afaceri se va invata de acum sa se descurce singur.
Deci criza adevarata e mai degraba in alta parte: in sistemul de sanatate, unde daca esti sarac si bolnav ai cam pus-o; sau in sistemul de educatie, care a devenit un producator de hartii fara valoare intrinseca, pe care lumea care le cumpara obisnuieste sa le numeasca diplome; sau in societate, unde agresivitatea si nesimtirea sunt criterii de succes, iar valorile si idealurile nationale sunt…greu de gasit. Sau in sport, unde nu se mai leaga mare lucru (nici macar gimnastica nu mai performeaza, Australia ne bate la peste 100 puncte la baschet etc; nu mai vorbim de fotbal, care e orice in afara de sport). Iar statistic avem peste 4,000,000 de obezi in tara.
In rest, in economie e parfum…

viva cfr

viva cfr – text apolitic
acum citva ani, cam pe vrema cind m-am stabilit in bucuresti, un drum cu trenul din Cluj pina in capitala dura, cu IC, putin peste 7h.
era o performanta care te amagea de multe ori sa preferi relaxarea de langa fereastra vagonului sau cea din fata unei carti bune in defavoarea unei curse auto pe drumurile publice, aglomerate, pline de riscuri si contacte cu soferi care iti lasau senzatia ca obtinerea permisului a fost marea intamplare a vietii lor.

dupa ca. 5-6 ani de crestere economica sustinuta, o integrare in eu si nato, si accesuri la fonduri europene de toate soiurile, performanta cfr a crescut cu 40%! adica un drum cluj-buc se face de facto in 10h, in orice varianta de garnitura: acc. rapid, ic, etc. (care e doar o ramasita atavica in oferta cfr, fara nici diferentiere propriu-zisa).

azi, pt a ajunge la o nunta, am fost nevoit din nou dupa ceva vreme sa ma urc intr-un vagon cfr, pe aceeasi ruta.
am trecut prin toate starile, de la lectura, somn, ascultat muzica si privit pe geam; in disperare am trecut la last resort, adica m-am adapostit cu laptopul in vagonul-crasma, in fata unei beri, care in sfarsit ma face sa cred ca trenul prinde viteza...cred ca dupa a doua bere, timpul se va comprima si mai tare, si voi avea senzatia ca sunt intr-un TGV, care strabate distanta marsilia-paris (ca. 700 km) intr-un neverosimil 3h...
si da, si sncf e administrat tot de stat. de statul francez.

oficial mai am doar 1h de drum, dar dat fiind ca nu demult am iesit din sinaia, aceasta ora cred ca va intra in scala de timp de cfr-ului, adica o gradare doar de ei cunoscuta.

le doresc sanatate tuturor ministrilor de transporturi din ultimii ani, caci fara contributia lor, nu stiu daca as fi trait aceasta senzatie feerica pe care ti-o da strabaterea taramului romanesc in primvara, colorat inefabil de doua beri, in viteza incerta a unui obiect mobil, pe care unii oficiali romani il numesc tren.

Moldova, my country

1. History
2. Economy
3. People
4. Final thoughts

Preamble
This is not a scientific study, but a subjective view, as much as an expat can get about a country in several months living. It is like a snapshot of a space and its time, less known to the people who egocentrically claim they have a right on it. They might do historically, but nowadays unions or segregations – see Kosovo – are not made on historic “truths”, but rather on reality facts and present rapprochements. And in our case, Romania is getting further and further from Moldova, by people, culture and most of all, politics.

1. History
It is difficult to say that this land has a history as an independent country. It was more like table tennis ball that successively went in the court of Russia or Soviet Union, and its first mother, the larger Moldova or later Romania.
1812 is the moment when the adventure in history of this small territory started off, at the discretionary will of the Russian tsar, Alexander I. Until then, there was no question of speaking of Moldova as a split body. It was all one ancient Romanian province that half of it later on in the 19th century (1859) united with traditional Walachia, to form present-day Romania.
But once the Napoleon’s France grew stronger, Austria became more and more preoccupied on its western affairs, leaving Russia a free hand to act in South-Eastern Europe. And it did, by defeating the Ottoman Empire after a series of confrontations between 1806-1812, when it occupied both Romanian provinces. It ended with the Bucharest peace treaty in 1812 (held at the inn “Hanul lui Manuc”), considered a lousy move of Turkish diplomacy a l’époque (the Turks accepted this peace just weeks before the “Great Army” of Napoleon was to invade the tsarist territory), which let the Russians take over the eastern half of Moldova.

The Tsar’s eager desire was to conquer both above mentioned Romanian provinces from the Turks, but the incoming war against France pressured him to cut the negotiations and accept only the eastern part of Moldova (between Prut and Nistru rivers), which they subsequently renamed Basarabia – a name previously held by the south of the this territory (belonging to Walachia’s dynasty of Basarabs). Even Karl Marx condemned the act, considering it a deep violation of international law. Besides, Russia had no historic right whatsoever on the land, as it first reached the eastern border of Basarabia, the Nistru river, only in the 18th century!
After 1812 a sustained campaign of russification was initiated; after a transitory period, in 1843 Russian became mandatory and sole language in public administration while some 20 years later the Romanian language was banned in schools and churches. In parallel, colonization moves saw important groups of Russian, Ukrainians, Bulgarians and other Slavic people moving in, diminishing the previously overwhelming Moldavian (Romanian) population to just 50% of total by the end of 19th century.
WWI
In spite of severely limiting any forms of manifestations from Romanian side, national movements started to gain shape before WWI and they developed to such extent that, when the opportunity arose – just after the Bolshevik revolution burst and Russia was in confusion – they declared the autonomy of Moldova at the beginning of 1918 and in couple of months distance (March 27th) the independence and Union with its first parent, Romania. The decision was taken by a large majority of the new Republic’s Parliament (“Sfatul ţării”), and despite later soviet accusations regarding an allegedly pressure from Romanian army, the result stood as a free political will of its people, which rectified the first rupture of the Moldavian territory some 100 years earlier, by the tsar Alexander I.
However, the Soviet Union did not recognize it, and set up in 1924 an artificial state, The Soviet Autonomic Socialist Moldavian Republic at east of Nistru river (a territory that was never related to Moldova!) as a political arm to pressure on the Union with Romania.
WWII
In August 1939, the world found with surprise that between the two great powers, Germany and USSR, thought to be dead enemies, was signed a non-aggression pact. Among other things, it drew up the split of Poland between the two and gave Russians a free hand to annex Basarbia / Moldova.
Preoccupied with its northern affaires (mainly the surprising Finnish opposition), the USSR were in no hurry of doing so, as they expected a long and weakening confrontation between Germany and western countries just like in WWI. But as France surprisingly surrendered after a few weeks of fight, the USSR rushed to make it happen; just a week after the French armistice (June 17th 1940) they sent an ultimatum to Romanian government asking an unconditional retreat from Basarabia and Northern Bucovina in 48 hours. This was a dramatic moment of WWII for Romania, as it had to defend 650 km in front of a power 20 times bigger. The decision, arguably one of our biggest political mistakes of the 20th century influenced deeply the whole evolution of the WWII not only Romania’s: we withdrew with no fight (there could have been anticipated that Germany would have never permitted a Russia invasion in Romania, considering our oil fields, so much needed in the incoming eastern campaign).
Encouraged by our passive attitude, Hungary and Bulgaria asked and obtained the north-west of Transylvania and south of Walachia respectively. Thus, in few months of 1940 we lost a third of our territory without a single fire shot! Responsible for this disaster, the king Carol II was consequently forced to abdicate, leaving the power to the dictator general Antonescu, who decided to largely engage the country in the hard war against the USSR, in 1941.
Romania was Germany’s major allied in its eastern campaign, engaging more than 2 thirds of its army in this purpose. Few people know that, for instance, the large soviet Odessa harbor was taken solely by the Romanian army, as Hitler considered is was our duty in doing so.
The 1941 campaign got us back Basarabia / Moldova and, as a bonus demanded by Romania’s government for a year of exploiting it, a strip of land from east of Nistru river, a territory that was never Romanian. The Germans called it Transnistria (the land beyond Nistru) and agreed to temporarily let us take over it, as our help was most needed. Although we had no right to annex Transnistria, it was somehow justified by the fact that some 200,000 Romanians (in a total population of 3,000,000) were deported in Siberia by the USSR in only year (1940-41).
This takeover backfired in 1992, when the Transnistria province, with help from Russian army, started a small civil war and became a separatist territory from the newly independent Moldova, status that it is still present, and stands as another form of political pressure on Chisinau from Russian side.
Basarabia / Moldova remained within Romania’s borders until 1944, when USSR gained control of the war, also helped later on by the Romania’s controversial act to sudden change camps, in august 1944. The debatable gesture of Carol’s II son, Mihai l, although it had terrible side effects (we all know what the soviet dominance brought in afterwards) shortened the WWII with at least 6 months as the Carpathians with their Focşani gate were considered by the specialists, including the Soviets, as “one of the strongest strategic defending positions in Europe”.
Fast-forward about 50 years. From now on it’s politics and not history anymore.
In all this time, hundreds of thousands of Moldavians of Romanian nationality were deported to Siberia or Kazakhstan, and the country was embedded into communist roots. But it still remained an agricultural country, as heavy investments in hard industries almost lacked. Because of that, in order not to have economic discrepancies, Romania had to leave its side of Moldova somehow underdeveloped; even today, some of the poorest areas in the country are found here.
For the first time in its history, Moldova became independent in 1991, once the USSR collapsed. Unfortunately, there were too many forces against a Union with Romania, while we were not prepared enough too to bring pressure on such move. So, from this point, the country was thrown into a life on its own, although it was never historically prepared for such a challenge.

We finally must mention that during USSR governance, despite the Romanian population, the south of Basarabia / Moldova was passed to Ukraine, for political reasons. The two departments in south that linked Moldova to Black Sea, not only they were traditional Romanian land, but they were never a Ukrainian territory until WWII. Of course, after USSR broke, the Ukraine did not even consider in ceding this space which it unjustifiably got after WWII, either to Moldova or Romania. Moreover, in our rush to join NATO, we signed an agreement with Ukraine, where we gave up on all our historic rights and potential demands on the two former departments of Basarabia (Moldova), the Snakes Island and Northern Bucovina (all traditional Romanian land)! The guy who signed it (it is hard to pronounce his name after that moment)) had no right whatsoever to produce such historic damage to Romania territory, and to make a mock of national ideals, ambitions and lives of generations of people. It was probably the deepest foreign policy mistake of Romania in the period after 1989.

2. Economics
The economic issue is the key point to the political future of Moldova (MD), as a country and nation.
Just like a branch ripen off the main body of a tree, if left alone dies, MD, with virtually no history as an independent country until 1991, cannot create by itself enough wealth to enrich or even feed its people. In order to survive it has to be connected to structural synergies with a larger entity or just be planted in the ground, to become a tree by itself, with its own strength. But this solution is costly, and the necessary resources (capital and time) are not really available.
The long term solution seems to be the EU, as it proved to be the only entity capable of a creating a legal and business framework that originates economic wealth, in good synergies with its members. Russia has a good track record of helping its satellite countries to create negative economic value; even for itself, the management of macroeconomic environment is poor, and sustained mainly by its natural resources. But the accession to EU is lengthy process, while the country needs its daily food.
Officially, there is a market economy in MD: there is a stock exchange, some half of the banking assets are privately held, there are malls, supermarkets, and plenty of small businesses. Theoretically, anyone who wants to start a business can do it. But any attractive well-grown business is submitted to the risk of getting the interest of communist power (they are no real communists, just a gang who defend its interests and uses this name to squeeze some votes from nostalgic people) and be consequently taken over – there were banks, pizza restaurant chains, drug store networks etc. which suddenly changed ownership…
But MD has poor conditions to sustain an economic development. The figures of the Moldavian economy speak by themselves, and show a country that always struggled at the edge of national bankruptcy.
In spite of a blooming start of the century, which saw an average annual economic growth of 6.3% between 2001-2008 – one of the highest in the region – the GDP barely reached some USD 6.03 bln in 2008 (vs. more than USD 200 bln Romania’s level), meaning a GDP / capita below 1,700 USD (almost 9,400 USD / capita in Romania).
However, this performance is far from being the result of a sound economic management of the communist government. Its only quality may reside with the fact that it offered a certain political stability, and put a halt to the crimes of the ’90, which allowed some small businesses to start off.
The main driver of the development was the exported labor of Moldavian people or better said, its results: the remittances sent home grew steadily each year, to reach almost USD 1.9 bln in 2008, meaning more than 31% of the GDP!
In the last years, all this money inflow from Moldavian workers from Italy, Spain of France sustained the currency, the National Bank of Moldova’s foreign reserves, the real estate market with all its players and supported the internal demand; a demand, which unfortunately – lack of economic strategy and government policies – turned toward imports that exploded last year: USD 4,870 mln (a freaking weight of 80% of GDP!), generating a trade deficit of more than 50% of GDP; for instance, Romania’s trade deficit, which is considered by analysts as highly insane, stood at “only” 17.3% of GDP in 2008.
These deep macro imbalances show, on one hand the poor degree of economic development, and of the other hand the lack of concern and knowledge of the communist government in coping with such challenges. The agriculture, which development should have been the main focus of any government, as the industry is virtually inexistent in MD, remained underdeveloped, and there was a comfortably appeal to Ukrainian and Russian food products for the internal needs; a luxury that a country like MD cannot afford. It has to assure an alimentary security, but not substitute the local production by imports: in a country overwhelmingly agricultural, the weight of this industry in GDP fell to less than 9% in GDP in 2008, from almost 30% in the late nineties. The sectors that exploded instead were trading (read imports), transportation, real estate and banking (to finance the afore mentioned industries). This pattern is unacceptable, and now, in crisis conditions it backfires drastically. The imports diminished, as well as the remittances from people working abroad (-30% vs. 2008), and the state revenues hardly cover its expenses. As well, NBM reserves dropped by more than 30% from the beginning of 2008, in its efforts to artificially sustain a currency that has no support in the real economy. The state is close to insolvency.
As to exports, they reside on products with low degree of manufacturing, e.g. textiles, food products and beverages (wine & cognac) – that supported more than 60% of 2008 foreign selling.

A brief mention on the wine industry may worth the effort. Arguably, Moldova is well known for its distinguished wines and glamour girls; and both are natural.
The wines met here several conditions to be tasty: the hilly lands provide proper conditions for grapevines, a long-term tradition of wine-making – which boomed in the 19th century after large investments – and more importantly, the modern chemistry did no yet reach Moldova.
Just like the bio food is far more expensive and rare in Western Europe, the wine seems to follow the same trend in developed countries. The U.S. chemical solutions allowed American producers to get great wine taste without much help from the grapes, inducing wine makers even from France or Italy to follow the same pattern in order to survive.
In its turn, Romania has become a pioneer in Eastern Europe, as the lower-end products of the large producers like Murfatlar, Jidvei and many others are all in the great competition of no-grapes wines.
Unlike its western countries, in Moldova you can buy almost any bottle in the supermarket and enjoy a clean, fruity and natural wine, not speaking about the top-notch products which are remarkable. It is pretty hard when you think the most of the Romanian shelves have that synthetic, head aching and belly messing liquids, which some people call wine.
However, Russia did not share this opinion and banned all Moldavian wine imports in 2005 on the account of their weak quality! It was obviously a political move to cut Moldova’s efforts to get close to EU.
The impact was hard on the wine making industry that altogether provides more than 20% of the Moldova’s GDP (!). Thus, the exports of alcoholic beverages (read 90% wine) which in 2005 reached USD 315 mln (30% of total exports at the time) – directed mainly to Russia – dropped to only USD 135 mln in 2007. The recovery was difficult even after the ban was raised, as most of producers did not want to have an exposure again on the Russia market. Thus, in 2008 alcoholic beverages exports did not surpass USD 200 mln – thereof only some USD 50 mln went to Russia.
This was just a demonstration – among others – that you do not want to mess with the big bear.

Another measure of its poverty is the 180 EUR average monthly salary, while the average monthly pension, is, read correctly, 40 EUR (forty euros). And there are 600,000 people retired (17% of population) in MD. If the young people can find solutions for living, this category is doomed. And they still vote for the communists.

All in all, just like Romania, MD did not take advantage of the booming years and now finds itself again on the edge of an economic meltdown. Its survival relies heavily on external help.
On this basis, the only way to “conquer” MD is economically. Whoever takes this challenge will have a big veto right on its future. This explains the present willingness of both Russia and China to lend money in good conditions. If there is still some interest in Romania for an ancient territory, we can only get it back by strengthening our economic support.
Before any multinationals, there has to be Romanian capital in MD. A hard task considering that we did not manage to create a strong class of Romanian owned businesses in our own territory. Currently, the MD exports in Romania are 9%. This is way insufficient. It has to be 50%. MD pays the same price as the big countries for gas and oil. It should buy it from Romania at half level. The country lacks of investments; this should be covered by Romanian capital.
If we create an economic umbilical cord for MD, by intensifying commercial exchanges, financial support (energy, gas, oil, etc.) and Romanian investments in the country, the Union could become superfluous; the country is ours.

3. People
The common origin draws many similarities with the Romanian people, though some differences are significant.
Likewise, the propensity for work is not really elevated, although here is a strong mitigating factor: that capitalism with its multinationals did not step in to provide a blooming career and 1,000 EUR / month in exchange for the tiring and never ending extra hours and weekends. The communism flavor is still in the work air. So the lunch break between 13.00 and 14.00 hours is strictly respected, and the work program ends up in a lovely manner at 17.30h.
However, I must state that the seriousness and dedication people put into their work is sensibly superior to their brothers from west side of Prut river; the conscience of having the job done is much higher, and it’s not necessarily related to the retribution, which in most cases is pathetic.
Another (positive) aspect of a weakly developed market economy and mainly of the absence of multinational companies is that people remained warm and genuine, almost everywhere. Of course, the economic interests as presented by Adam Smith exist and are defended, but the ferocity of the selfishness as stated by the same author, and validated by ultra liberal, globalized economies, lacks in MD. Usually, a warm hand it is just a warm hand, although situation is likely to change a lot in the near future.
I am not fond of the centralized economic model, on the contrary, I am a deep supporter of the market economy, but the never-ending gaining opportunities (real of virtual), most of them provided by a global territory that no one can control, brought about deviated behaviors at both social and economic levels.

Like probably most of the people from ex-communist countries, the desire to show off is pretty well-grown among Moldavians. I am not socio-psychologist, but it may be related to the frustration of material equality present in all these countries for so many years, which burst when minimum opportunities arose, leading to an appetite for “differentiation”, especially that the measure of success in a market economy is the level of consumption (not limited to houses, cars and services).
Thus, Chisinau is arguably the city with the most Lexus cars / 1,000 inhabitants, being like a measure standard of one’s wealth. Like in Romania, when a small business starts off, the next step is luxury car for the owner, usually externally financed. This explains the crap prices for such cars in Romanian market these days, as the crisis affected the debt service payments, forcing the newly rich to sell their debt-financed jewelry at huge discounts in a market not willing to buy them. These times are heaven for cars’ enthusiasts with lower budgets!
Additionally to cars, the minimum 100 EUR cell phone is must for almost everyone, in spite of the average national salary of 180 EUR monthly. After a couple of months here I had to change my mobile as I was completely outdated and way below any normal standard.
But in spite of all these show-off behaviors, there are some important traits that stand aside from Romanian living model: the aggressiveness and callousness that invaded our social space are not present in MD. In Romania, the felling is that everyone who managed to get some material achievements has a special right, or has more rights than the man next to him with inferior material status.
In this manner there was created a special Jeep priority in traffic, at gas stations, of even in supermarkets. The “peasant” behavior is everywhere in Romania, and core social value is money power.
In MD the respect for each other and for some deeper social values is much stronger. You know you can rely on some authentic, ethical and common sense pointers, also in the day-to-day life. If there will be common future of the two countries, at least from social point of view, the integrator would better be MD.

The young people are fun. They are warm and unsophisticated. And there is a surprisingly large category of teenagers that enjoy retro music. In fact, in most of the clubs in Chisinau you can listen to the music from ’80 and ’90. I felt like in the second adolescence. Some psychologists say that adhesion to the modern clubs music, which is only synthetic drums, crazy rhythm and no melody, might be related to the never ending propensity for consumption of goods and services (you never get enough, and search for the ultimately, hard experience, which sometimes gets to drugs). I fully endorse this opinion, as I cannot explain why 20 years old people with the same access to the same music (internet is widely spread in Chisinau) prefer so different styles.
(plus, it works for me, as I cannot stand modern club mad music without a bottle of vodka onboard).
We also have to mention the fancy restaurants in Chisinau that really make you feel good, as the food and services are well beyond their peers in Bucharest. The prices are equal, but from time to time it worth pay a visit, as you get home with a great feeling.

And there are the girls. I think they make a strong standing everywhere, and easily exceed even the famous sex-appeal of Hungarian females. The Romanian-Russian combination is hard to beat.
Besides the glamour, I fully enjoyed the genuine, simple behavior and approach which it is in attractive opposition to the unnecessary “sophistication” and lavish desires (to use euphemisms) of Romanian girls.
Of course, there is a larger and larger category of capital targeting girls, which inevitably appeared in conditions of poverty and raising consumption opportunities on the local market.
There is sometimes a thin line between the two, but it is a nice challenge.

Final thoughts
If you make a decent gain, MD is a very nice place to live in. I would rate Chisinau high among European capitals, in spite of its low business development.
Politically, MD has some hard choices to make now, despite the color of the new government. And the feeling is the Romania is not helping at all to ease its decisions. As we said, the main support has to come on economic background, and not with flamboyant political declarations in an electoral year, destined to Romanian electors and not to Moldavian people.
Besides the lacking any strong (economic) strategy on MD, Romania is getting away also culturally. The country rests a pretty unknown place, and the social values are becoming quite different. Nowadays historic rights do not represent much (see Kosovo, an incontestable Serbian land), but current relations and rapprochement make the difference.
I believe that if there still are union thoughts in Romania, they should come up stronger, materialized in cultural and social actions with people at east of Prut; and hopefully backed by the support of Romanian authorities – that will eventually reach a minimum of strategic vision in their foreign policies; maybe this autumn can bring that.

carting in transnistria

w/e asta am participat la cursa de kart din Grigoropol / Transnistria ( ca. 40 km de Tiraspol).
Nu prea am avut experienta cu carturile profesionale, dar a fost amazing. Very professional team and technical equipment
A fost o etapa din campionatul national al MD, la classa A (100cmc), cea mai tare din tara presently (peste e doar 125cmc, care e si de campionat mondial).
Carturi f. puternice, ca. 31 CP, la o greutate cumulata cu pilot de ca. 150 kg.
briefly, 0-100 km /h in sub 6 sec, iar pe circuitul asta atingeam un top speed de ca. 140 km / h la o turatie 18.500 rpm...(si un consum de 20 l / 100km).
media pe circuit, care este f. twisty si lent de altfel, era de ca. 85km /h.

m-am calificat pe locul 4, la doar 1 secunda de pole position, adica campionul national actual. In cursa am mers confortabil pe locul 3 pina cu 5 tururi inainte de finis, cind am abandonat fiindca mi s-a rupt lantul din cauza denivelarilor de asfalt (deh, circuitul a fost facut in 1990 cu asfalt luat de la lucrari publice de drumuri de la soseaua de linga; acum arata cam la limita folosirii). Next time, daca va fi, sper sa obtin podiumul.

altfel, cred ca aceasta cursa a fost singura cale prin care sa ma convinga cineva sa merg in Transnistria (unde e singurul circuit auto al Moldovei!). Oricum, singurele probleme au fost pina la vama, cu politia moldoveana care ma oprea cind ma vedea, dat fiind numerele romanesti. Si nu a ezitat sa-mi ceara si bonul prin care am achitat serviciile vamale la ultima intrare in tara! (adica acum 5 luni in cazul meu, si in directia geografica diametral opusa). Anyway, afterall, totul a fost ok.
In rest, Transnistria is no man's land. Saracie lucie, drumuri bune dar pustii, si, ca peste tot unde nu a ajuns bunastarea materiala, oameni calzi.
Si preturi simbolice la coniacul Kvint de 10 ani.
Oricum peisajul de pe podul de pe Nistru e din filme, cu mini baraje de beton, taburi mascate de plase colorate in verde si maro de ambele capete, strajuite de militari transnistreni cu pistoale mitraliera, pe care paradoxal, lumea ii numeste "pacifisti". La inceput nu am inteles de ce, dar dupa cele 2 drumuri dus-intors, mi-am dat seama. Ei nu te opresc aproape niciodata, intervin doar in caz de probleme majore, iar in comparatie cu politia moldoveana care te faulteaza cind te prinde, par intr-adevar pasnici.
Vama propriu zisa e dupa Nistru, iar cel putin aici (cam in centrul Moldovei pe axa N-S) vamesii transnistreni au fost mai mult decat rezonabili, tinand cont (si) de nationalitatea masinii si a soferului.


So, Transnistria, the land of choice!

save gigi

După ultimele zile, mă simt român doar la modul formal, şi asta nu datorită faptului sunt într-o ţară unde, aparent, e cel mai contraindicat să ai calitatea asta.
Am senzaţia că aproape nimeni de acasă nu conştientizează realitatea politică şi economică din Moldova. Si de ce nu, realitatea unei naţiuni pe care propagandistic şi din vîrful buzelor o considerăm ca parte din Romînia. Spun asta pentru că lipsa de reacţie şi acţiune de acasă se simte înfiorător la Chişinău, iar majoritatea celor de aici rămîn cu o surprindere amară cînd văd că la vest de Prut, de unde practic ar putea răzbate singura raza de lumină e mai mult beznă.
In campanii electorale sau în pieţe publice ne dăm toţi cu cărămida-n piept pe sintagma "Basarabia, pămînt romînesc!", dar acum, în momentele în care acţiunea şi reacţia sunt singurele care contează, rămînem în pasivitatea civică atît de ucigătoare, caracteristică societăţii noastre a ultimilor ani. Dacă ar ştii lumea din ţară cît de mare se vede aici un simplu gest de susţinere, solidaritate sau încurajare! De la un mesaj pe bloguri, o lumînare aprinsă în piaţă, sau articole din jurnale. Nu mai vorbesc de autorităţi, mult prea frămîntate de ciolanul de împărţit zilnic.
Toţi marii editorialişti şi aşa zisi formatori de opinie, de la un Cristian Tudor Popescu sau Ion Cristoiu au tratat cu ardoare doar subiectul Gigi, în timp ce primele reacţii mai consistente au început să apară în presa centrală şi locală doar după ce ambasadorul romîn la Chişinău a fost declarată persona non-grata (!) şi regimul vizelor reintrodus pentru romîni, adică după doua gesturi de maximă gravitate.
Evident, acţiuni ale unui regim versat, care a profitat de situaţia creată pentru atinge două scopuri: închiderea porţilor către Romînia, văzută ca o sursă generatoare de elemente potrivnice sistemului şi justificarea unor măsuri represive dure. Care încep să apară. Şi este destul de greu să te ascunzi aici...
Tara este mică, şi practic, Moldova înseamnă Chişinău. Desigur, nu şi în termeni de vot, unde provincia, adică localităţile sărace, cu posibilităţi de informare şi cultură politică reduse, s-au agăţat de bruma de stabilitate şi siguranţa promisă de comunişti, şi a făcut diferenţa la urne. La acestea se mai adaugă pensionarii, înfricoşaţi sub umbra crizei, de a pierde şi acea bucata neagră de pîine pe care o primesc lunar de la stat.
Evident, suspiciunea de fraudă e pe buzele tuturor, şi se referă la diferenţa între acel stabil 35% arătat de toate sondajele pre-electorale pt. PCR, şi scorul oficial, o cifra care dă fără rest nr. de mandate necesare în parlament pentru alegerea preşedintelui...Dar probabil claritatea dovezilor nu va apărea niciodată.
Nu ştiu dacă lucrurile trebuie privite emotionally, sau rece, dintr-o perspectivă politică. In atmosfera fierbinte din zilele acestea e greu să nu pendulezi între cele stări, la fel ca şi rîndurile de faţă.
La modul obiectiv, regimul comunist a adus o stabilitate politică şi socială in ţară, după anii ’90 marcaţi de domnia mafiei, în stilul cel mai barbar şi feroce, şi crearea unor regiuni separatiste.
Ca o paranteză, trebuie precizat că Transnistria nu fost niciodată un teritoriu romînesc, nu avem nici un drept istoric asupra lui. El a fost luat odată cu invazia germano-romîno din ’41, cînd Romînia a considerat, abuziv, că merită compensaţii de la Rusia pentru anexarea în ’40 a Basarabiei. Germanii au agreat acest lucru temporar, fiind cei ce au numit astfel această regiune (de dincolo de Nistru, graniţa firească a Moldovei spre est).
Preţul acestei stabilităţi a fost o libertate de expresie şi mişcare relativ limitate (dar acceptabile), şi o cedare cvasi-totală a ceea ce însemnă business important sau sursă generatoare de venituri către grupurile organizate în jurul conducerii. La modul literal, orice afacere mai bine crescută, inclusiv bancă, dacă intră in vizorul oamenilor puterii este luată cu japca, proprietarul avind doar alternativa lichidării ei sau a unui dosar penal. In rest, pentru ceea ce rămîne, small business, se poate vorbi oarecum de o economie de piaţă concurenţială, bursă de valori, sau liberă iniţiativă.
In plan economic, perioada de guvernare comunistă (2000-2008) a fost prosperă, tara înregistrând o creştere economica însemnată, la medie o anuală de 6%. Totuşi, această performanţă notabilă trebuie pusă mai mult pe seama remitenţelor trimise acasă de muncitorii moldoveni care lucrează afară (ca. un sfert din ei), şi care au depăşit in ultimii ani 20% din PIB (!), un nivel uriaş. Un PIB care rămâne simbolic, sensibil peste 3 miliarde EUR, adică 2% din cel al Romaniei. Desigur, mai relevantă e valoarea lui pe cap de locuitor, undeva la 15% din cea tării noastre (ca. 1,100 EUR / capita), ceea ce o face cea mai săracă ţară din Europa.
Moldova e lipsită de resurse naturale şi minerale, industria e cvasi-inexistentă, iar agricultura, ramura cea mai extinsă e supusă capriciilor vremii. O imagine grăitoare despre goliciunea din economie o arată faptul ca industria vinului – desigur faimoasă în toată lumea – furnizează peste 20% din PIB, fiind de altfel şi principala componentă la export.
In acest context, independenţa economică a Moldovei, şi implicit cea politică este foarte limitată; un gest (politic desigur) ca cel al Rusiei de acum 3 ani de a suspenda importurile de vin din Moldova din raţiuni de calitate (!), a dus la 0 lovitura de aproape 400 mil USD, adică aprox. 15% din PIB. Ca să nu mai vorbim de variabila resurse naturale (gaze şi petrol) care joacă tot în favoarea Rusiei.
Deci, pentru supravieţuire, indiferent de culoarea sa, guvernul de la Chişinău, este obligat la un partizanat extern făţiş. In condiţiile unei politici externe de la Bucureşti superficiale şi neconcludente, direcţia logică pe termen scurt nu poate fi decît Moscova. A la long, o asemenea orientare este discutabilă, ţinînd cont de capacitatea scăzută a Rusiei de a crea valoarea economică adăugată în statele satelit.
In măsura în care doreşte să intervină, Romînia trebuie să o facă în primul rînd economic; pe multiple căi, de la investiţii concertate la favorizarea schimburilor comerciale şi sprijin pentru resurse naturale de care are nevoie. Iar continuarea politică a acestor acţiuni şi apropierea ulterioară este firească şi naturală, şi poate duce departe. Dar se pare că tuturor guvernelor de la Bucureşti le-a lipsit o astfel de viziune, ceea ce, pe lîngă partea de vină istorică la ia o bună parte din dreptul de a judeca critic situaţia din Moldova.
Pe acest fond, la începutul anului chiar vedeam în soluţia comuniştilor o cale viabilă pe termen scurt pentru continuarea creşterii, în condiţiile unui modus vivendi politic acceptabil. Totuşi, ultimele evoluţii, inclusiv campania electorală au arătat o faţă inumană a acestui regim, unde simţul măsurii, atît în politică cît şi în afacerile pe care le conduc a lipsit masiv. Alegerile au scos la iveală adevărată lipsă a libertăţii de expresie şi a măsurilor administrative a guvernului, iar rezultatul lor o suspiciune de fraudă greu de depăşit.
Abordarea protestelor ulterioare, arată o scoală politică veche şi grea a puterii. Se pare că speriaţi de amploarea manifestării au încercat pe de o parte decredibilizarea ei, iar pe de altă parte crearea unui fond de fapte pentru justificarea unor măsuri dure de reprimare a la long a opozanţilor politici.
Astfel, in ziua de asediu de marţi, apărarea obiectivelor statului a fost una simbolică, iar cei ce au spart şi vandalizat parlamentul deloc reprezentativi pentru mare masă a manifestanţilor. Mai mult, se pare că steagul Romînei şi UE pe clădirea parlamentului a fost pus cu sprijinul autorităţilor (http://savemoldova.blogspot.com/). Iar cuvintele ministrului rus de externe parcă arată spre un scenariu comun: „Este principial de important nu numai să fie condamnate cele întîmplate, ci şi să fie luate măsuri pentru a fi interzise orice tentative de zdruncinare a statalităţii şi proceselor democratice din Moldova. Cu toţii am văzut sub ce lozinci şi drapele se desfăşurau aceste nelegiuiri, de aceea, sper că vor fi făcute cele mai serioase concluzii, inclusiv şi în Uniunea Europeană". (Ministrul afacerilor externe al FR, Serghei Lavrov).
Un alt mare gest care confirmă acest scenariu a fost marţi seară, cînd clădirea parlamentului a fost lăsată practic liberă şi nepăzită, la discreţia tuturor, cei mai mulţi fiind găşti de cartier. După izbucnirea unui incendiu şi răspîndirea focului pe un etaj întreg, le-au trebuit pompierilor peste 2h vă vină în condiţiile în care accesul nu mai era blocat demult de manifestanţi...
Cum spuneam, toate violenţele le-au dat muniţie suficientă autorităţilor pentru trecerea la reprimarea dură a celor implicaţi. Sunt valuri de arestări, multe într-un mod ce aminteşte anii negri de la noi (ridicări de stradă de către civili, etc.).
.....................................................................................................................................
Înrăutăţirea situaţiei – căci puterea lungă orbeşte – pare inevitabilă, iar frustrarea şi deznădejdea în rîndul tinerilor şi intelectualilor apare justificată. Senzaţia de no way out este cumplită, iar apăsarea pe care ti-o dă spaţiul ăsta strîmt geografic şi politic, e dureroasă. Libertatea de mişcare, de informare, expresie şi acţiune vor fi diminuate, creîndu-se o enclavă de dictatură, în condiţiile în care, de bine de rău democraţia există acum peste tot în Europa. Comparaţia asta e conştientizată aici şi chinuitoare, şi poate de aceea mesaje de solidaritate capătă o însemnătate şi mai mare. Nu mai vorbesc că sărăcia va rămîne la fel de degradantă, iar posibilităţile de dezvoltare profesională cvasi-inexistente.
Atît timp cît statul romîn nu are voinţă şi putinţă în direcţia asta (şi nu mă refer la acţiuni subversive, care trebuie evitate mai ales acum), mici gesturi de solidaritate din partea societăţii romîneşti şi tinerilor ar primi aici o amploare neînchipuit. Dar lipsa de înţelegere şi acţiune a publicului larg de la noi te face să crezi nu am trecut niciodată prin drama comunismului şi a dictaturii.
In ceea ce priveşte media, totul intră în vizor doar dacă are potenţial de rating. Adică violenţe, conflicte diplomatice sau alt tip de senzaţional. Pînă atunci, becaliada îşi continua nestingherită drumul spre casele celor mai mulţi dintre romîni, care îţi lasă senzaţia că singurele valori şi proiecte naţionale adevărate sunt consumul bere şi dezbaterile non-sportive interminabile după o etapă de fotbal.
Ceea ce mă goleşte cel mai tare de conţinutul de romîn, este că probabil dacă aş fi in ţară, aş rămîne şi eu agăţat de inerţia asta muncă-consum, privind ca şi fapt divers o zbatere inutilă a unor oameni străini, care îmi inundă aiurea programul colorat de seară de la TV, de nesfîrşite polemici. Din fericire nu sunt în România, şi îmi asum riscul acestor rînduri. So, save Gigi.