O duminica calda, de septembrie te invita la plimbari usoare prin parcuri, relaxare, contemplatie. Primele zile ale toamnei sunt dintre cele mai placute, cind dogoarea verii se domoleste, studentii sunt inca in vacanta, iar duminica iti mai poti gasi linistea intr-un coltisor, chiar daca ramai in Bucurestiul agitat.
Mie adrenalina insa nu mi-a dat pace, si insetat dupa ceva care sa-mi racoreasca inactivitatea (fizica) din timpul saptamanii si mai ales marea suparare pricinuita de durerea nedreapta a unui prieten, am cautat ceva care sa-mi duca resistenta fizica si priceperea la limita. Kartingul iti ofera asta, asa ca dis-de-dimineata am fost prezent la circuitul din Tunari cu inca doi amici, pentru a prinde pista inca libera de motoare sau karturi de agrement.
In afara de noi, cu karturi profesionale mai erau doi copii, frati am inteles pe urma, care se antrenau la modul cel mai serios, avind in spate o echipa abundenta de mecanici, parinti si prieteni, si echipament sportiv de invidiat.
Nu stiu ce clasa de copii erau (mini, pufo, etc.) dar mergeau surprinzator de repede si bine, frinarea era intotdeauna perfecta, atingeau apex-ul precis, si ieseau din viraje la limita.
Mi-a atras atentia cu precadere unul dintre ele, care facea mult mai mult decit decit sa respecte corect regulile pilotajului. Era ceva spre arta, cu mini-derapaje controlate, chiar unele manevre din rally, si depasea limita doar atit cit sa cistigi timp si poti face pe urma corectiile necesare din volan; care mi se pareau de fiecare data de mare inspiratie si talent. Si mai ales curajul cu care aborda virajele in contextul asta la auto-depasirii, tur dupa tur, ceea ce inseamna de fapt totul in karting.
Mirarea mi s-a accentuat dupa ce am intrat si eu in pista (cu un kart sensibil mai puternic) si am observat ca viteza mea pe tur nu era cu mult superioara, in ciuda luptei inversunate cu volanul si cu virajele (kartul asta supravirator mi-a chinuit dur antebratele). Mi-am spus ca uite ce mult conteaza antrenamentele de mici, cit nu stii ce riscuri sunt si totul ti se pare o joaca, iar in plus pui si conditie fizica – punctul meu slab.
Marea surpriza insa a avut loc la prima oprire concomitenta, cind de sub casca alba a pilotului din fata mea s-a ivit parul blond al unei fete de vreo 12-14 ani, cu o palma mai inalta decat masina mea, care repede s-a asezat cuminte pe un scaun, cu un aer simplu si senin, ca si cum tocmai terminase o prajitura.
Fata nu intra deloc in tipul frumusetii de revista, cu corp mai degraba robust decit suplu, si fara vreo feminitate aparte, in afara de calmul gesturilor, total contrastant cu viteza mainilor de pe volan. Faţa era mai degraba anosta, cu trasaturi plate, fara nimic gresit sau deosebit; doar parul blond si mai ales ochii vii, albastri, iti dadeau senzatia unei persoane aparte. Ca sa-l parafrazez pe Eminescu, ca un stalp eu stam in soare, si nu ma puteam dumiri ce e cu fiinta din fata mea. Nu mi-am imaginat niciodata ca o fata poate avea curajul, reflexele si talentul asta, iar simbioza cu kartul era cu totul fascinanta.
Eram tulburat de-a dreptul, si daca nu ma smulgeam repede din impietrire, simteam ca ma indragostesc pe loc de ea.
Ca sa umple paharul mirarii mele, am alfat pe urma de la amicii mei ca domina de mult timp campionatul national al Romaniei la clasa ei, si il bate de departe pe fratele ei, ceea ce am vazut si eu (e drept putin mai mic ca ea).
Dar ziua nu s-a incheiat aici. La final, i-a fost adus si ei, pentru test, un kart mare ca al meu de 100cmc (doar ca putin mai scump). Intamplarea face ca am iesit deodata in pista, eu putin in urma. Primele tururi au continuat sub mirajul surprizei, urmarind de aproape, parca paralizat, trasele ideale (si ireale) ale kartului din fata. Agilitatea scazuse putin sub dimensiunea mai mare, dar stilul ramasese.
Lipsa mea de reactie a durat pina cind am realizat ca distanta intre noi crescuse aproape cit linia dreapta iar in curbe nu mai vedeam dira de fum a esapamentului. Am inceput sa atac, dar tot ce am putut sa fac a fost sa conserv distanta. La sfarsit, sigur ca am primit ceva comentarii discrete, dar nu m-au deranjat.
...................................................................................
Putin misogin, un prieten imi spunea ca pentru a fi pilot iti trebuie c..ie. Altfel, esti prea prudent, si nu ai vina necesara pt a lua tare virajele. Experienta de azi mi-a aratat, ca pina in punctul unde intervine nevoia de forta fizica superioara, statementul de mai sus e fals.
Dar nu asta conteaza de fapt. Important e sa faci ce-ti place, dincolo de prejudecati.
Nu raman cu multe dupa ziua de azi, chiar daca ping-pongul si berea de dupa karting cu doi colegi a picat f bine si m-a relaxat extraordinar; dar fascinatia (si regretul?) legat de fata de azi tot ramane. Mirajul feminitatii exprimat intr-o forma asa de aparte nu se uita repede.
duminică, 12 septembrie 2010
joi, 29 iulie 2010
Romania today
Fiindcă mai mulţi prieteni de aici si din afara m-au tot intrebat despre criza din Romania mi-am propus sa scriu citeva rinduri; apolitice desigur, cu toate ca e greu sa faci abstractie ca unii dintre conducatori sunt fundamental incapabili…
Ca si preambul, doua vorbe despre criza, un cuvint supralicitat si devalorizat in ultima vreme. Dp meu dv, Romania nu este in criza azi; sau altfel, daca exista o criza in societate, in primul rand este una sociala; apoi am putea vorbi de o criza in sistemul de educatie, de sanatate, si doar in ultimul rand una economica.
Orice economie isi are criza structurii sale. Aceasta teorema are doua sensuri: in primul rand o criza se manifesta doar daca economia respectiva este predispusa structural (sau dezechilibrata structural) pentru asta. Factori potentiali declansatori se ivesc mai mereu, dar daca nu au mediu de amplificare se sting neobservati. e.g., in SUA, scanteia initială a fost prabusirea sectorului imobiliar. In mod normal, aceasta ar fi antrenat doar scaderea preturilor si tranzactiilor imobiliare, si ar fi declasant un mic recul pe piata creditelor, un ciclu specific pe piata imobiliara si bancara. Dar existenta creditelor subprime, impachetate in produse financiare derivate atragatoare si imprastiate in toata lumea (si asigurate de mari asiguratori – i.e. AIG - de o maniera funesta) a generat o criza de lichiditati fara precedent, si un portofliu de active toxice inimaginabil (doar pierderea AIG era mai mare decit PIB-ul Libiei…)
Al doilea sens al teoremei de mai sus este ca fiecare criza se manifesta in functie de structura economica a tarii respective. Adica sufera cel mai tare partea dezechilibrata a tarii / economiei in cauza.
Un exemplu graitor este Romania, care a crescut economic in ultimii ani pe baza comertului si real estatului, acestea avind in spate in special indatorarea (bancara). Sintagma general cunoscuta este ca am consumat pe datorie, ceea ce nu e deloc departe de adevar. Sau o alta fateta a afirmatiei, cresterea consmului a depasit semnificativ pe cea a productivitatii.
Creditele au explodat din 2003 pina in 2008 de o maniera la fel de nejustificata ca si conditiile in au fost acordate, greu de inchipuit acum 10-15 ani. Atit pentru persoane fizice (PF) cit si companii. La ultimele orbirea a fost cea mai adinca, incat nimeni (nici firme nici banci nu a analizat serios ceea ce sta in spatele cererii, si ca nivelul ei e nesustenabil). Marile falimente, Flanco, Diverta, Leonardo, Ultra Pro Computers, etc. au avut aceeasi cauza: overtrading, sau pe romaneste s-au intins mai mult decit era plapuma; cu ajutorul „profesionist” al bancilor. Ca sa nu vorbim de real estate…
Gafele bancilor sunt inexplicabile prin termeni economici. Structuri de finantare inimaginabile acum citiva ani au devenit practici universale (cazul cunoscut din presa a celebrului mall de la Oradea cind o mare banca austriaco-italiana a pierdut peste EUR 30 mio dintr-un foc e emblematic). Iar cine sufera acum cel mai mult sunt acesti actori economici care s-au lacomit si au anticipat prost (sigur, tot timpul exista si victime colaterale). Sunt curatate imm-urile din sfera comertului (in special materiale de constructii si afiliate), dezvoltatori, firme de leasing, si PF care si-au luat plasme pe credit, masini sau case platind 70% rate din salariu.
Creditul de consum s-a dovedit o aberatie intretinuta de lipsa de educatie financiara a romanilor si de lacomia institutiilor financiare, la fel ca si achizitiile impovaratoare de masini in leasing.
Sigur ca falimentele de companii au adus dupa ele somaj cu toate consecintele aferente. Dar e un somaj sanatos, caci cistigurile celor multora dintre angajatii lor erau artificiale si nesustenabile. Ceea ce e nesanatos este lipsa masurilor de stimulare a guvernului pt ca acesti oameni sa se reincadreze sau sa-si dezvolte propriile afaceri.
Productia industriala a crescut cu 4.2% in T1 2010 in Romania. Iar asta nu e semn de criza, dimpotriva. PR-ul guvernamental cu privire la „cea mai grea criza din ultimii 60 de ani” este ridicol: in 1998-99 a fost criza, nu acum; comparativ cu aceea perioada suntem in heaven: atunci BNR mai avea 300 milioane usd in cont si rate la creditele internationale de 800 milioane (doar un imprumut misterios a salvat tara de insolventa..); productia industriala era la pamant si continua sa scada cu 5-6% pe an, iar consumul oricat de jos, mai scadea si el cu doua cifre anual (imi aduc aminte de un studiu de la scoala, in care se vedea ca in perioada ’97-2000, dintre toate bunurile, doar consumul pentru tigari si alcool crescuse in Romania..)
Atunci deficitul comercial urias era greu de evitat, caci Romania nu producea mai nimic. Acum, criza a adus ajustarea drastica a deficitului, de la vreo EUR 25 miliarde la sub 10 miliarde, reflecand optiunea consumatorilor (import) din perioada de boom. Era evident ca directia anilor 2003-2008 nu putea fi sustinuta. Chiar daca nu multe, acum sunt companii care aduc o contributie semnificativa la PIB-ul si exporturile Romaniei (Dacia, Nokia – al doilea exportator!, Continetal, Michelin, Pirelli, si multe altele care acum 10-12 ani probabil nici nu stiau unde se afla Romania). Acum rezervele BNR depasesc 30 miliarde de euro, un maxim istoric care ofera un confort (daca nu se atinge gurvernul de ele!) cel putin pe termen scurt.
Singurul lucru care s-a deteriorat este datoria publica, fiind acum la vreo 35% in PIB vs. 15-16% cu ceva ani in urma. Totusi, comparativ cu Grecia (120% in PIB!) sau 60% media europeana, nu sunt motive de ingrijorare. Ingrijorator e doar trendul.
Ceea ce lipseste sunt imm-urile din sfera productiei, care creeaza si avantajul social al clasei de mijloc. Pina acum majoritatea au fost comercianti care acum dispar incet incet. Si aici trebuie inputul guvernului, care nu se simte. In orice tara exista exista aceasta patura, de la productia artizanala la cei mai mari care graviteaza in jurul marilor corporatii.
Apoi, mai este sectorul public. Dezechilibrul structural e dat de overstaffing, bad management si ineficienta de fond. Sunt 3.6 milioane bugetari. Tara poate functiona fara probleme cu doar 60% din ei. Iar salariile trebuie crescute nu diminuate, caci altfel nici un om competent nu va veni sa lucreze aici; si ma gandesc de la simpli it-isti, pina la manageri calificati. Iar ineficienta de aici are un impact negativ in tot mediul economic (cei care lucreaza cu unitatile dezcentralizate ale MF stiu ce vorbesc). Dar pt ca sa dai afara 40% din ei iti trebuie programe aferente de reincadrare sau stimulare a afacerilor start-up. Lucru care se pare ca depaseste limita de competenta a celor responsabili.
Sunt multe de spus, dar nu facem teza; in mare masura, criza asta doar a eliminat lucrurile crescute artificial, readucand tendinta spre echilibru. Caderea a fost mai dura pt. unii caci lipsa de inspiratie in deciziile de la virf a fost cronica; ceea poate face acum guvernul este – cum spunea un om de afaceri – sa stea deoparte total, caci mediul de afaceri se va invata de acum sa se descurce singur.
Deci criza adevarata e mai degraba in alta parte: in sistemul de sanatate, unde daca esti sarac si bolnav ai cam pus-o; sau in sistemul de educatie, care a devenit un producator de hartii fara valoare intrinseca, pe care lumea care le cumpara obisnuieste sa le numeasca diplome; sau in societate, unde agresivitatea si nesimtirea sunt criterii de succes, iar valorile si idealurile nationale sunt…greu de gasit. Sau in sport, unde nu se mai leaga mare lucru (nici macar gimnastica nu mai performeaza, Australia ne bate la peste 100 puncte la baschet etc; nu mai vorbim de fotbal, care e orice in afara de sport). Iar statistic avem peste 4,000,000 de obezi in tara.
In rest, in economie e parfum…
Ca si preambul, doua vorbe despre criza, un cuvint supralicitat si devalorizat in ultima vreme. Dp meu dv, Romania nu este in criza azi; sau altfel, daca exista o criza in societate, in primul rand este una sociala; apoi am putea vorbi de o criza in sistemul de educatie, de sanatate, si doar in ultimul rand una economica.
Orice economie isi are criza structurii sale. Aceasta teorema are doua sensuri: in primul rand o criza se manifesta doar daca economia respectiva este predispusa structural (sau dezechilibrata structural) pentru asta. Factori potentiali declansatori se ivesc mai mereu, dar daca nu au mediu de amplificare se sting neobservati. e.g., in SUA, scanteia initială a fost prabusirea sectorului imobiliar. In mod normal, aceasta ar fi antrenat doar scaderea preturilor si tranzactiilor imobiliare, si ar fi declasant un mic recul pe piata creditelor, un ciclu specific pe piata imobiliara si bancara. Dar existenta creditelor subprime, impachetate in produse financiare derivate atragatoare si imprastiate in toata lumea (si asigurate de mari asiguratori – i.e. AIG - de o maniera funesta) a generat o criza de lichiditati fara precedent, si un portofliu de active toxice inimaginabil (doar pierderea AIG era mai mare decit PIB-ul Libiei…)
Al doilea sens al teoremei de mai sus este ca fiecare criza se manifesta in functie de structura economica a tarii respective. Adica sufera cel mai tare partea dezechilibrata a tarii / economiei in cauza.
Un exemplu graitor este Romania, care a crescut economic in ultimii ani pe baza comertului si real estatului, acestea avind in spate in special indatorarea (bancara). Sintagma general cunoscuta este ca am consumat pe datorie, ceea ce nu e deloc departe de adevar. Sau o alta fateta a afirmatiei, cresterea consmului a depasit semnificativ pe cea a productivitatii.
Creditele au explodat din 2003 pina in 2008 de o maniera la fel de nejustificata ca si conditiile in au fost acordate, greu de inchipuit acum 10-15 ani. Atit pentru persoane fizice (PF) cit si companii. La ultimele orbirea a fost cea mai adinca, incat nimeni (nici firme nici banci nu a analizat serios ceea ce sta in spatele cererii, si ca nivelul ei e nesustenabil). Marile falimente, Flanco, Diverta, Leonardo, Ultra Pro Computers, etc. au avut aceeasi cauza: overtrading, sau pe romaneste s-au intins mai mult decit era plapuma; cu ajutorul „profesionist” al bancilor. Ca sa nu vorbim de real estate…
Gafele bancilor sunt inexplicabile prin termeni economici. Structuri de finantare inimaginabile acum citiva ani au devenit practici universale (cazul cunoscut din presa a celebrului mall de la Oradea cind o mare banca austriaco-italiana a pierdut peste EUR 30 mio dintr-un foc e emblematic). Iar cine sufera acum cel mai mult sunt acesti actori economici care s-au lacomit si au anticipat prost (sigur, tot timpul exista si victime colaterale). Sunt curatate imm-urile din sfera comertului (in special materiale de constructii si afiliate), dezvoltatori, firme de leasing, si PF care si-au luat plasme pe credit, masini sau case platind 70% rate din salariu.
Creditul de consum s-a dovedit o aberatie intretinuta de lipsa de educatie financiara a romanilor si de lacomia institutiilor financiare, la fel ca si achizitiile impovaratoare de masini in leasing.
Sigur ca falimentele de companii au adus dupa ele somaj cu toate consecintele aferente. Dar e un somaj sanatos, caci cistigurile celor multora dintre angajatii lor erau artificiale si nesustenabile. Ceea ce e nesanatos este lipsa masurilor de stimulare a guvernului pt ca acesti oameni sa se reincadreze sau sa-si dezvolte propriile afaceri.
Productia industriala a crescut cu 4.2% in T1 2010 in Romania. Iar asta nu e semn de criza, dimpotriva. PR-ul guvernamental cu privire la „cea mai grea criza din ultimii 60 de ani” este ridicol: in 1998-99 a fost criza, nu acum; comparativ cu aceea perioada suntem in heaven: atunci BNR mai avea 300 milioane usd in cont si rate la creditele internationale de 800 milioane (doar un imprumut misterios a salvat tara de insolventa..); productia industriala era la pamant si continua sa scada cu 5-6% pe an, iar consumul oricat de jos, mai scadea si el cu doua cifre anual (imi aduc aminte de un studiu de la scoala, in care se vedea ca in perioada ’97-2000, dintre toate bunurile, doar consumul pentru tigari si alcool crescuse in Romania..)
Atunci deficitul comercial urias era greu de evitat, caci Romania nu producea mai nimic. Acum, criza a adus ajustarea drastica a deficitului, de la vreo EUR 25 miliarde la sub 10 miliarde, reflecand optiunea consumatorilor (import) din perioada de boom. Era evident ca directia anilor 2003-2008 nu putea fi sustinuta. Chiar daca nu multe, acum sunt companii care aduc o contributie semnificativa la PIB-ul si exporturile Romaniei (Dacia, Nokia – al doilea exportator!, Continetal, Michelin, Pirelli, si multe altele care acum 10-12 ani probabil nici nu stiau unde se afla Romania). Acum rezervele BNR depasesc 30 miliarde de euro, un maxim istoric care ofera un confort (daca nu se atinge gurvernul de ele!) cel putin pe termen scurt.
Singurul lucru care s-a deteriorat este datoria publica, fiind acum la vreo 35% in PIB vs. 15-16% cu ceva ani in urma. Totusi, comparativ cu Grecia (120% in PIB!) sau 60% media europeana, nu sunt motive de ingrijorare. Ingrijorator e doar trendul.
Ceea ce lipseste sunt imm-urile din sfera productiei, care creeaza si avantajul social al clasei de mijloc. Pina acum majoritatea au fost comercianti care acum dispar incet incet. Si aici trebuie inputul guvernului, care nu se simte. In orice tara exista exista aceasta patura, de la productia artizanala la cei mai mari care graviteaza in jurul marilor corporatii.
Apoi, mai este sectorul public. Dezechilibrul structural e dat de overstaffing, bad management si ineficienta de fond. Sunt 3.6 milioane bugetari. Tara poate functiona fara probleme cu doar 60% din ei. Iar salariile trebuie crescute nu diminuate, caci altfel nici un om competent nu va veni sa lucreze aici; si ma gandesc de la simpli it-isti, pina la manageri calificati. Iar ineficienta de aici are un impact negativ in tot mediul economic (cei care lucreaza cu unitatile dezcentralizate ale MF stiu ce vorbesc). Dar pt ca sa dai afara 40% din ei iti trebuie programe aferente de reincadrare sau stimulare a afacerilor start-up. Lucru care se pare ca depaseste limita de competenta a celor responsabili.
Sunt multe de spus, dar nu facem teza; in mare masura, criza asta doar a eliminat lucrurile crescute artificial, readucand tendinta spre echilibru. Caderea a fost mai dura pt. unii caci lipsa de inspiratie in deciziile de la virf a fost cronica; ceea poate face acum guvernul este – cum spunea un om de afaceri – sa stea deoparte total, caci mediul de afaceri se va invata de acum sa se descurce singur.
Deci criza adevarata e mai degraba in alta parte: in sistemul de sanatate, unde daca esti sarac si bolnav ai cam pus-o; sau in sistemul de educatie, care a devenit un producator de hartii fara valoare intrinseca, pe care lumea care le cumpara obisnuieste sa le numeasca diplome; sau in societate, unde agresivitatea si nesimtirea sunt criterii de succes, iar valorile si idealurile nationale sunt…greu de gasit. Sau in sport, unde nu se mai leaga mare lucru (nici macar gimnastica nu mai performeaza, Australia ne bate la peste 100 puncte la baschet etc; nu mai vorbim de fotbal, care e orice in afara de sport). Iar statistic avem peste 4,000,000 de obezi in tara.
In rest, in economie e parfum…
sâmbătă, 24 aprilie 2010
viva cfr
viva cfr – text apolitic
acum citva ani, cam pe vrema cind m-am stabilit in bucuresti, un drum cu trenul din Cluj pina in capitala dura, cu IC, putin peste 7h.
era o performanta care te amagea de multe ori sa preferi relaxarea de langa fereastra vagonului sau cea din fata unei carti bune in defavoarea unei curse auto pe drumurile publice, aglomerate, pline de riscuri si contacte cu soferi care iti lasau senzatia ca obtinerea permisului a fost marea intamplare a vietii lor.
dupa ca. 5-6 ani de crestere economica sustinuta, o integrare in eu si nato, si accesuri la fonduri europene de toate soiurile, performanta cfr a crescut cu 40%! adica un drum cluj-buc se face de facto in 10h, in orice varianta de garnitura: acc. rapid, ic, etc. (care e doar o ramasita atavica in oferta cfr, fara nici diferentiere propriu-zisa).
azi, pt a ajunge la o nunta, am fost nevoit din nou dupa ceva vreme sa ma urc intr-un vagon cfr, pe aceeasi ruta.
am trecut prin toate starile, de la lectura, somn, ascultat muzica si privit pe geam; in disperare am trecut la last resort, adica m-am adapostit cu laptopul in vagonul-crasma, in fata unei beri, care in sfarsit ma face sa cred ca trenul prinde viteza...cred ca dupa a doua bere, timpul se va comprima si mai tare, si voi avea senzatia ca sunt intr-un TGV, care strabate distanta marsilia-paris (ca. 700 km) intr-un neverosimil 3h...
si da, si sncf e administrat tot de stat. de statul francez.
oficial mai am doar 1h de drum, dar dat fiind ca nu demult am iesit din sinaia, aceasta ora cred ca va intra in scala de timp de cfr-ului, adica o gradare doar de ei cunoscuta.
le doresc sanatate tuturor ministrilor de transporturi din ultimii ani, caci fara contributia lor, nu stiu daca as fi trait aceasta senzatie feerica pe care ti-o da strabaterea taramului romanesc in primvara, colorat inefabil de doua beri, in viteza incerta a unui obiect mobil, pe care unii oficiali romani il numesc tren.
acum citva ani, cam pe vrema cind m-am stabilit in bucuresti, un drum cu trenul din Cluj pina in capitala dura, cu IC, putin peste 7h.
era o performanta care te amagea de multe ori sa preferi relaxarea de langa fereastra vagonului sau cea din fata unei carti bune in defavoarea unei curse auto pe drumurile publice, aglomerate, pline de riscuri si contacte cu soferi care iti lasau senzatia ca obtinerea permisului a fost marea intamplare a vietii lor.
dupa ca. 5-6 ani de crestere economica sustinuta, o integrare in eu si nato, si accesuri la fonduri europene de toate soiurile, performanta cfr a crescut cu 40%! adica un drum cluj-buc se face de facto in 10h, in orice varianta de garnitura: acc. rapid, ic, etc. (care e doar o ramasita atavica in oferta cfr, fara nici diferentiere propriu-zisa).
azi, pt a ajunge la o nunta, am fost nevoit din nou dupa ceva vreme sa ma urc intr-un vagon cfr, pe aceeasi ruta.
am trecut prin toate starile, de la lectura, somn, ascultat muzica si privit pe geam; in disperare am trecut la last resort, adica m-am adapostit cu laptopul in vagonul-crasma, in fata unei beri, care in sfarsit ma face sa cred ca trenul prinde viteza...cred ca dupa a doua bere, timpul se va comprima si mai tare, si voi avea senzatia ca sunt intr-un TGV, care strabate distanta marsilia-paris (ca. 700 km) intr-un neverosimil 3h...
si da, si sncf e administrat tot de stat. de statul francez.
oficial mai am doar 1h de drum, dar dat fiind ca nu demult am iesit din sinaia, aceasta ora cred ca va intra in scala de timp de cfr-ului, adica o gradare doar de ei cunoscuta.
le doresc sanatate tuturor ministrilor de transporturi din ultimii ani, caci fara contributia lor, nu stiu daca as fi trait aceasta senzatie feerica pe care ti-o da strabaterea taramului romanesc in primvara, colorat inefabil de doua beri, in viteza incerta a unui obiect mobil, pe care unii oficiali romani il numesc tren.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)